Guvernul modifică legea taximetriei pentru a debloca situaţia de la Aeroportul Otopeni


Potrivit noilor reglementări „în locurile de aşteptare ale aeroporturilor din raza teritorială a municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov au acces taxiurile care deţin autorizaţii emise de autorităţile de autorizare din aceste unităţi administrativ-teritoriale”.

În prezent, în locurile de aşteptare special amenajate de aeroporturi au acces numai taxiurile care deţin autorizaţii taxi emise de autorităţile de autorizare din municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov şi au volumul spaţiului destinat pentru transportul bagajelor de cel puţin 500 de litri.

„După evenimentele din luna martie 2016 care au avut loc pe aeroportul din Bruxelles, pentru îmbunătăţirea măsurilor de securitate şi după consultări cu autorităţile cu atribuţii în domeniu, a reieşit necesitarea implementării unui pachet de măsuri suplimentare pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Una dintre aceste măsuri se referă la emiterea unor permise de acces în zona de preluare a pasagerilor de la aeroport pentru taximetrişti şi autoturismele utilizate de aceştia în activitatea de taxi”, se mai arată în comunicat.

Articolul complet: mediafax.ro

Acest articol a fost publicat în Acte, Aviatie, Politica, Stuff și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s